Spread the love

rockstadt rom

Pe lângă faptul ca va aduce la Râşnov o serie de nume internaţionale mult aşteptate, ROCKSTADT EXTREME FEST sprijină şi fenomenul metal din ţara noastră: astfel, patru formaţii din România completează line-up-ul evenimentului.

INDIAN FALL şi-a definit identitatea pe segmentul black death melodic. În peste 15 ani de activitate, trupa a câştigat aprecierea publicului, atât în ţară cât şi peste hotare şi a lansat şapte materiale discografie, dintre care cele mai reprezentative sunt cele două albume full length: “Pathfinder” (2001) şi “Seasons In Equilibrium” (2009). INDIAN FALL concertează la ROCKSTADT EXTREME FEST pe 31 august.

DELIVER THE GOD a urcat pe aceeaşi scenă cu Parkway Drive şi Suicide Silence, iar pentru ROCKSTADT EXTREME FEST promite un show diamic, pe 31 august. Acesta va îmbina death metal-ul cu elemente melodic deathcore şi progressive.

CODE RED, nume reprezentativ al death metal-ului braşovean, impresionează prin sunetul brutal şi prin complexitatea, originalitatea şi diversitatea compoziţiilor. În 2012, CODE RED a înregistrat sigle-ul “The Way of Nibiru”, material ce dă tonul primului album de studio al trupei. Materialul este în lucru, iar piese de pe acesta se vor auzi şi pe scena ROCKSTADT EXTREME FEST, pe 30 august.

Fondată în decembrie 1998, trupa FALSE REALITY a cunoscut două perioade de activitate: între 1998 şi 2003 trupa şi-a făcut simţită prezenţa în metal underground-ul românesc, iar în 2002 s-a concretizat şi singura apariţie discografică semnată FALSE REALITY: EP-ul “Tales of Eternity.”

După o pauză de 8 ani, FALSE REALITY a revenit pe scenă în 2011, într-o nouă formulă, păstrând însă stilul abordat în perioada anterioară de activitate: melodic death metal. La ROCKSTADT EXTREME FEST, trupa FALSE REALITY va cânta pe 30 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.