DIRTY SHIRT – concerte in Europa

DIRTY SHIRT își anunță ascensiunea spre Europa de Vest cu noi concerte confirmate, de data aceasta în Germania și Marea Britanie, iar nume precum SKINDRED, DECAPITATED și TROLLFEST sunt și ele parte din confirmările formației maramureșene!

Formația maramureșeană Dirty Shirt a acceptat invitația britanicilor de la SKINDRED de a susține vara aceasta două concerte alături de aceștia în Germania, așa că după participarea la Rockstadt Extreme Fest, formația va pleca din nou la drum!
Cele două concerte vor avea loc în perioada 5-7 august 2018 în orașele Aschaffenburg (Colos-Saal) și Lindau (Club Vaudeville), fiind pentru prima dată când Dirty Shirt va concerta în aceste două locuri.

De asemenea, Dirty Shirt anunță și participarea la un nou festival pe meleaguri străine, și anume HRH Metal III din Marea Britanie.

Festivalul HRH Metal III va avea loc în perioada 16-17 februarie 2019 la O2 Academy în Birmingham, Marea Britanie, iar pe lângă formațiile headliner DECAPITATED și TROLLFEST, alături de Dirty Shirt vor mai cânta formații precum Devilment, Lost Society, Raging Speedhorn, Acid Reign și multe altele, așa cum poate fi văzut în afișul de mai jos.

Următoarele evenimente unde veți puteți vedea și asculta live formația Dirty Shirt:
*** 02.08: Rockstadt Extreme Fest 2018: 2-5 August | Official Event (RO) w/ Ansamblul Folcloric National Transilvania ***
*** 05.08: Colos-Saal Aschaffenburg (DE), w/ Skindred ***
*** 07.08 Club Vaudeville Lindau (DE), w/ Skindred ***
*** 18.08: Horehronské Mecheche 2018 (SLK), w/ Transylvanian FolkCore Orchestra ***
*** 24.08: Bucovina Rock Castle (2018) (RO) ***

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.