Mercyful Fate, una dintre cele mai influente trupe ale scenei metal internaționale, creație a iconicului King Diamond, alege ARTmania pentru primul show susținut în România. Seria noutăților din line-up-ul festivalului continuă cu (a-z) Dordeduh (RO), Leprous (SE) și Pain of Salvation (SE), completate de reconfirmările venite din partea (a-z) Bucovina (RO), Cult of Luna (SE), Taine (RO) și The Vintage Caravan (ISL).
Aceste nume vin în completarea artiștilor (re)confirmați anterior (a-z): My Dying Bride (UK), Testament (SUA), Transatlantic și The Pinneaple Thief (UK), artiști care, după doi ani de pandemie, ne vor ajuta să ne reamintim de apropierea şi de sentimentul de conexiune umană pe care muzica live reușește să îl construiască.
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului ARTmania de la Sibiu va avea loc între 22-24 iulie 2022, abonamentele fiind deja disponibile pe artmaniafestival.ro, eventim.ro și iabilet.ro. Toate abonamentele achiziționate pentru festivalul ARTmania în perioada 2019-2021 rămân valabile pentru ediția din 2022 a acestui eveniment, ARTmania mulțumind încă o dată tuturor fanilor care au decis să le păstreze și să susțină festivalul în ciuda perioadei dificile prin care trecem cu toții.
Mercyful Fate (DK), una dintre formațiile care au făcut parte din primul val de black metal de la mijlocul anilor 80 și care au exercitat o influență de necontestat asupra unor nume precum Metallica, Exodus sau Kreator, și-a început povestea cu King Diamond (voce) și Hank Shermann (chitară) în 1981, în Copenhaga.
Încă de la primul EP, lansat la numai un an de la înființare, trupa a atras atenția datorită sound-ului cu totul nou pe care-l aducea în lumea heavy metal, fiind difuzată în heavy rotation la radiourile de profil. În doar câțiva ani, datorită unei serii de albume marcante (de la „Melissa”, legendarul „Don’t Break The Oath” – 1984, la „In The Shadows” și până la „9”), Mercyful Fate au atras aprecierea fanilor din întreaga lume și au devenit pionierii unora dintre abordările des întâlnite ulterior în zona black metal – de la versurile indisolubil legate de ocultism, la fețele pictate și până la estetica teatrală care învăluie show-urile acestui gen muzical. După un al doilea hiatus ce s-a întins din 1999 până în 2020, Mercyful Fate a revenit în forță, iar în 2022 va aduce în fața fanilor ARTmania energia legendară care i-a adus în atenția industriei muzicale internaționale.
Pain of Salvation revin pe scena din Piața Mare după șase ani de absență, aducând cel mai recent album, „Panther”, un material ce explorează adâncimi și semnificații încă neatinse și care este dedicat tuturor celor neînțeleși – de la introverți la pasionați, de la cei timizi la cei care nu se lasă învinși, de la visători la cei plini de furie și până la fiecare dintre cei care nu găsesc încă un sens sau un loc în era în care trăim.
Suedezii care s-au păstrat în primele linii ale scenei progressive internaționale de aproape trei decenii sunt binecunoscuți pentru albumele conceptuale pe care le lansează, iar acest din urmă material nu face excepție de la regulă. „Panther”, ce cuprinde 9 piese, vine la trei ani de la lansarea „In The Passing Light Of Day” și a fost înregistrat, mixat și produs de către Daniel Gildenlöw (liderul formației) și Daniel Bergstrand (In Flames, Meshuggah, Devin Townsend). Dacă pe materialele din trecut suedezii au abordat teme precum războiul și efectele lui asupra familiei și umanității, problemele de mediu, precum energia nucleară, natura divinității sau formarea individului, „Panther” pune în centrul demersului creativ individul, umanitatea, universul interior și conflictele dureroase născute din lipsa sensului și contradicțiile societății moderne.
După patru ani de absență, Leprous revin la ARTmania cu „Aphelion”, cel de-al șaptelea album, mixat de Adam Noble (Placebo, Biffy Clyro, Nothing But Thieves) și masterizat de Robin Schmidt (The 1975, Placebo), un material plin de energie, viață, libertate, ce a fost compus fără gândire excesivă sau perfecționism exagerat. Prin acest nou album, lansat la doar doi ani distanță de „Pitfalls”, trupa nu se dezminte de titlul de formație în plină ascensiune, care nu se teme să experimenteze sau să surprindă și care sfidează orice încercare de încadrare în tipare. Într-o lume în care genul „progressive” oferă publicului o varietate de opțiuni, este nevoie de mult curaj și de multă personalitate pentru a reuși să mai întorci privirile oamenilor către tine. Iar Leprous este una dintre aceste trupe. Și revine în 2022 la ARTmania.
Dordeduh sunt un nume ce nu mai are nevoie de prezentări, o trupă ce contribuie de un deceniu la dezvoltarea scenei muzicale românești și care a impresionat anul acesta critica de specialitate la nivel internațional în urma lansării „Har”, un album mixat și masterizat de către Jens Bogren (Opeth, Dimmu Borgir, Sepultura, Soilwork, Moonspell, Kreator, Ihsahn, Dark Tranquillity). Dovadă stau recenzia celor de la Loudersound, care au lăudat albumul timișorenilor, acordându-i un punctaj de 4,5 stele din 5 și cea a casei de discuri Prophecy Productions potrivit cărora: „Cu cel de-al doilea album al lor, «Har», trupa Dordeduh din România a creat un album metal rar și unic, care sfidează încadrarea prea ușoară într-o anumită categorie, depășește limitele și oferă ceva nou și nemaiauzit. Chitariștii și fondatorii Edmond «Hupogrammos» Karban și Sol Faur aka Cristian Popescu erau de așteptat să livreze un album care să oscileze în spațiul muzical dintre dark folk și black metal. Și, deși au extras, într-adevăr, din acele surse, au încorporat fără teamă și elemente electronice, gotice, rock, psihedelice, prog și chiar pop, fără prejudecăți. «Har» este o piatră de hotar – și nu doar pentru metalul românesc. Dordeduh a făcut un salt cuantic artistic care promite să fie recunoscut drept unul dintre cele mai bune albume de metal ale anului”.
Pe scena din Piața Mare de la Sibiu, în cele trei zile ale festivalului, vor urca (a-z): Cult of Luna, Leprous, Mercyful Fate, My Dying Bride, Pain of Salvation, Transatlantic, Testament, The Pineapple Thief, The Vintage Caravan completate de Bucovina, Dordeduh și Taine. În viitorul apropiat vor urma și alte anunțuri importante.
Abonamentele pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe website-ul oficial ( www.artmaniafestival.ro ), eventim.ro și iabilet.ro la prețul de 390 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului, dar nu mai târziu de data următorului anunț, care va avea loc în decursul lunii noiembrie 2021.
# # #
Despre ARTmania Festival:
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv și mare festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.