După ce am văzut Ozzy la București în 2010 și Black Sabbath la Londra în 2013, în 2017 a urmat turneul The End, la care nu am ajuns și a fost destul de limpede că șansele să îl mai vedem vreodată pe Ozzy tind spre zero. Dar ne-am spus că daca cumva va exista vreun final show, vom fi acolo cu orice preț.
Și iată că în februarie a venit marele anunț, al evenimentului „Back to the Beginning”. Am reușit să prindem bilete doar în ultimul moment, noroc cu faptul că sunt Villa fan și am luat de pe site-ul Aston Villa, club al cărui stadion, Villa Park, a găzduit evenimentul. Nu ar fi existat un alt loc mai bun decât Aston, cartierul muncitoresc din Birmingham unde s-au născut și au crescut Ozzy Osbourne, Tony Iommi, Geezer Butler și Bill Ward, zonă în care sunetul ciocanelor din fabrici, sărăcia și întunericul au creat muzica Black Sabbath. Și genul heavy metal din ultimii 55 de ani. Pe de altă parte, și Birmingham își omagiază profund legătura cu Black Sabbath și Ozzy Osbourne, considerându-i ambasadori culturali ai orașului. Înainte de fiecare meci de pe Villa Park, în difuzoare se aude Crazy Train.
Despre concert în sine nu pot spune prea multe, încă procesez și cu siguranță încă nu realizez că am asistat alaturi de familie și prieteni la probabil cel mai important eveniment metal din istorie. Poate chiar din istoria muzicii, alături de Woodstock sau Live Aid, ca semnificație culturală cât și prin amploare. A fost IMENS. Cei mai mari artiști ai genului au fost acolo, pro-bono, pentru a aduce un ultim omagiu și pentru a mulțumi lui Ozzy și Black Sabbath pentru tot ce au făcut pentru noi. 42.000 de oameni pe stadion, 6 milioane de streamuri online, 160 de milioane de euro strânși pentru cauze caritabile.
Organizare foarte bună, în ciuda cozii imense de la intrarea în secțiunea „gazon”, accesul a fost rapid. Am pierdut Mastodon, dar din vina noastră. Și pentru că aveam acces la „gazon” am putut merge în orice zona a stadionului pentru baruri și toalete, deci am avut perspective multiple. Pentru prima oară, nu am filmat nici o piesa întreagă, ci doar câteva shorts (le găsiți aici https://www.youtube.com/@Arhivamea/shorts).
Highlight-urile personale au fost clar Ozzy, la care am plâns la fiecare piesă, apoi Black Sabbath, Metallica (probabil cea mai mare trupa de metal), surpriza Yungblud plus feblețile mele Alice în Chains, Anthrax și Pantera. Evident că nu am ratat nici moshpitul de la Slayer. Foarte frumos tributul lui Nuno Bettencourt adus lui Diogo Jota, dealtfel legătura cu fotbalul o întâlneai la fiecare pas, printr-o grămadă de tricouri cu Villa în public, sau pe scena prin bassul lui Geezer în culorile și însemnele AVFC. Și tot legat de public, așa oameni prietenoși nu am mai văzut, când am intrat pe stadion si ne-am ales locul, cei din jur au venit sa facem cunostință, de ziceai că ne-am mutat în cartier 😊.
Revenind la Ozzy, a fost de-a dreptul impresionant efortul depus, în ciuda bolii, bucuria și dorința lui de a da totul pe scenă au fost extraordinare. Prestația vocală mult mai buna decât aș fi sperat, a cântat mai bine decât vorbea 😊. Din când în când se împingea în mâini, încercând să se ridice, desi probabil că știa că acest lucru nu e posibil. Dar în final a transmis enorm, a comunicat excelent și publicul i-a transmis înapoi toată dragostea pe care o merită. A fost ca în filmele alea de când eram mici, gen Rocky, cu boxeri care tot meciul par a fi învinși, la pământ, dar în final se ridică și căștigă, purtați apoi pe brațe de publicul care îi aclamă. God bless you all, Prince of Darkness and Black Sabbath! Mulțumim pentru tot!