Recunoscut pe plan international drept unul dintre sustinatorii diversitatii culturale in muzica, B’ESTFEST Summer Camp continua si anul acesta sa ofere publicului roman accesul la muzica artistilor din diferite colturi ale Europei confirmand noi nume in programul festivalului: Subscribe (Ungaria), Piranha (Bulgaria), 1000 MODS (Grecia), Hentai Corporation (Cehia) si Madddog (Italia). Acestea se vor alatura artistilor anuntati deja in line-up-ul editiei 2013 – Nas, Texas, Chase & Status (Live), Enter Shikari, Soilwork, Tiamat, Friction, Joker si Noisia. Prezentat de Ciuc Premium si Coca-Cola, B’ESTFEST va avea loc vara aceasta in perioada 5-7 iulie, in B’ESTFEST Park, Bucuresti – Tunari.
Muzica nu cunoaste bariere, limitari de spatiu sau timp, iar acest lucru a fost intotdeauna unul dintre principiile B’ESTFEST Summer Camp care si anul acesta isi deschide portile catre tot mai multi artisti, indiferent de nationalitati. Peste 12 tari isi vor trimite reprezentantii pe scenele B’ESTFEST, printre care Marea Britanie, Olanda, Suedia, Germania, Statele Unite sau Nigeria. Totodata, noile nume confirmate in programul festivalului din acest an marcheaza pe harta europeana a muzicii si tari precum Ungaria, Bulgaria, Grecia, Cehia sau Italia:
Subscribe (Ungaria)
Originara din Ungaria, trupa Subscribe are la baza o varietate de stiluri muzicale: de la progressive modern metal combinat cu influente folk, pana la jazz, reggae, hardcore si chiar funk. Subscribe este una dintre cele mai respectate trupe din “underground-ul” ungar, de-a lungul timpului participand la o serie de festivaluri precum Sziget, Volt sau Balaton, urmand ca anul acesta sa ajunga pentru prima data la B’ESTFEST Summer Camp pe 7 iulie.
Piranha (Bulgaria)
Piranha este o trupa de punk rock din Bulgaria ce reuneste membri din cadrul unor trupe precum Brothers In Blood, Vendetta, Last Hope, C4 si TVU. Infiintata in vara anului 2011, trupa a luat nastere din iubirea fata de skateboarding si muzica punk rock, aceasta devenind rapid cunoscuta pe plan local, ulterior luand parte la o serie de festivaluri internationale. Luna aceasta trupa se pregateste de lansarea mult asteptatului album de debut: “Skate After Death”. La B’ESTFEST Summer Camp, Piranha va canta pe 6 iulie.
1000MODS (Grecia)
1000MODS este o trupa de psyhedelic rock originara din Grecia ce s-a format in vara anului 2006. Echipamentul vintage, sunetele analog, precum si pasiunea pe care o depun pe scena sunt ceea ce ii diferentiaza pe membrii acestei trupe si ii ajuta sa iasa in evidenta. De-a lungul timpului, trupa a sustinut concerte in peste 12 tari, anul acesta ajungand pentru prima data in Romania, la B’ESTFEST Park, Tunari, pe 5 iulie.
Hentai Corporation (Cehia)
Originara din Cehia, Hentai Corporation este o trupa ce are la baza un cocktail eclectic de stiluri muzicale, fiind totodata puternic influentata de era trash-rock’n’roll. Asa cum declara o revista de specialitate, trupa Hentai Corporation are sound-ul pe care l-ar fi avut Led Zeppelin daca s-ar fi format dupa inventarea drum and bass-ului si totodata ar fi crescut cu influentele muzici traditionale cehe si Napalm Death. Pe 7 iulie, Hentai Corporation va concerta in Romania, in cadrul programului CEETEP (Central Eastern European Talent Exchange Program), in parteneriat cu festivalul Rock For People din Cehia.
Madddog (Italia)
Madddog este o trupa punk-rock/reggae de origine italiana, formata in anul 2008. Sound-ul trupei include o multime de genuri muzicale: punk-ul este folosit pentru a produce o explozie de energie, iar reggae-ul este folosit pentru starea de fericire pe care o transmite publicului. Melodiile acestora abordeaza teme precum revolutie, vise, dragoste si nopti salbatice, piese ce vor putea fi ascultate de publicul B’ESTFEST, vara aceasta, pe 5 iulie.
Prezentat de Ciuc Premium si Coca-Cola, B’ESTFEST Summer Camp 2013 va avea loc in weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe intreaga durata a celor trei zile de festival (150 RON), biletele pentru o singura zi (70 RON) si voucherele de camping (20 RON) fiind disponibile in pre-sale atat online pe www.MyTicket.ro, cat si in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului si libraria Mihai Eminescu.
Fanii B’ESTFEST au sansa de a rememora cele mai frumoase clipe ale editiei 2012 in documentarul disponibil pe canalul de Youtube: BestfestTV.
Detalii suplimentare despre B’ESTFEST Summer Camp sunt disponibile pe www.bestfest.ro si www.facebook.com/Bestfest.Romania.