Spread the love

ARTMANIA SE ÎNTOARCE ÎN PIAȚA MARE DIN SIBIU CU LACUNA COIL, YOU ME AT SIX, DEVIN TOWNSEND PROJECT ȘI RIVERSIDE

Lacuna Coil, Devin Townsend Project, You Me at Six și Riverside sunt primele patru trupe confirmate pentru cea de-a 12-a ediție a Festivalului ARTmania, care se întoarce cu un line-up de excepție în Piața Mare din Sibiu, în perioada 28-29 iulie. Simfonic, progresiv, heavy sau clasic, cea de-a 12-a ediție a festivalului promite, pe durata a două zile, concerte cu cele mai bine cotate trupe ale momentului, favoriți ai marilor festivalurilor internaționale, un mix de stiluri și genuri, care răspunde așteptărilor celor interesați, an de an, de festivalul de la Sibiu. Festivalul ARTmania se desfășoară anul acesta sub egida “Take a Stand”, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

Anul acesta, în perioada festivalului, va fi lansat programul “Sibiu – Festival City”, un proiect inițiat de ARTmania. Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui și prima ediție a reuniunii internaționale Est European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor.

Ajuns la cea de-a 12-a ediție, Festivalul ARTmania anunță și anul acesta un line-up interesant, în prima serie de artiști confirmați numărându-se italienii gotici de la Lacuna Coil – muzicienii ale căror piese au fost incluse pe coloana sonoră a unor filme cu succes de casă, precum “Underworld” și “Resident Evil”, starurile britanice ale noului val – You Me At Six, cea mai bună trupă britanică în 2011, polonezii Riverside – un alt fel de Pink Floyd contemporan, sau canadienii Devin Townsend Project – un experiment genial al unui muzician inventiv și plin de forță, care și-a început cariera ca vocal pentru Steve Vai.

Abonamentele au fost puse în vânzare astăzi, în rețelele iabilet.ro și pe kompostor.ro, iar primele 300 de abonamente au prețul special de 150 de lei. După epuizarea acestora, în prima perioadă de pre-sale, prețul unui abonament va fi de 190 de lei.

Lacuna Coil. I-ați auzit în Resident Evil: Apocalypse! Una dintre cele mai tari trupe italiene de rock, cotată cu patru stele de Allmusic și nominalizată la premiile MTV, melodici, creativi și plini de forță, Lacuna Coil mizează pe o estetică gotică, atât muzicală, cât și vizuală, dar și pe armonii care pun voci în contrast sau pe riff-uri adânci de chitară. Acute ascuțite, temperate de un bass profund, un sound specific care a asigurat coloana sonoră a unor blockbustere ca “Underworld” sau “Resident Evil: Apocalypse”, muzica Lacuna Coil este produsul cel mai bine vândut din istoria casei de discuri care i-a lansat, Century Media Records, o companie care a fost cumpărată în 2015, pentru 17 milioane de dolari, de Sony Music Entertainment. Aplaudați la Ozzfest, în Statele Unite, au colaborat cu In Flames, au înregistrat un album cu influențe arabe – “Shallow Life”, care, de altfel, a urcat pe locul 20 în topurile Statele Unite, au câștigat un premiul pentru cel mai bun album la Female Metal Voices Fest Award, în 2012, și titlul de cea mai bună trupă din lume la Metal Hammer Awards, în 2016. Cel mai recent album, “Delirium”, lansat în 2016, este cel de-al optulea album de studio al italienilor Lacuna Coil, clădit pe tema conceptuală de nebunie, ilustrată prin diverse întâmplări care se petrec într-un sanatoriu. O metaforă pentru ororile pe care le întâmpinăm în fiecare zi, până în momentul în care, în mod miraculous, găsim leacul tuturor relelor – așa cum spuneau, cândva, membrii trupei. Albumul a intrat încă de la lansare pe primul loc iTunes, la categoria metal, și pe locul 2 în topul rock al aceluiași selecționer.

Riverside. Rock progresiv și heavy metal cu polonezii Riverside, o trupă asemănată adesea cu Pink Floyd sau Dream Theater, dar care își afirmă identitatea prin explorări experimentale duse până departe, uneori până la granița cu alte genuri, printre care și electro. Creditați de întreaga critică încă de la debut, succesul pe care Riverside l-a avut în Polonia le-a adus un contract cu o casă de discuri americană, Laser’s Edge, și o colaborare cu Travis Smith, pictorul care a semnat identitatea vizuală a unor trupe mari, de la Dewin Townsend, la Anathema. Albumul de debut lansat în această formulă, „Out of Myself”, a primit recunoașterea publicațiilor de specialitate, de la Metal Hammer, la Belgium Prog-Noser. Marele succes, însoțit de vânzări de masă, a venit o dată cu lansarea albumului „Voices in My Head”, iar cel de-al treilea album, „Rapid Eye Movement”, le-a adus o colaborare cu Dream Theater, pentru segmentul european al turneului din 2007. Cu șase albume excelente în palmares, trupa se pregătea pentru un nou turneu, dar, la începutul anului 2016, chitaristul Piotr Grudziński a murit, în urma unui stop cardiac survenit după un concert Winery Dogs. Cei trei membri rămași au anunțat că nu-și vor înlocui colegul și că vor continua în formula de trio. Cel mai recent album al trupei, Eye of the Soundscape”, este o încântătoare colecție a unor piese instrumentale mai vechi, reinterpretate, alături de câteva piese noi. Acest album este un tribute adus lui Piotr Grudziński și include ultimile piese la care acesta a colaborat.

You Me At Six. “In New Music We Trust”. Englezii care au avut succes încă de la albumul de debut, You Me At Six, au un stil inconfundabil, chiar dacă unii găsesc în AND-ul lor ceva urme lăsate rock-ul american, de la Blink-182, la Incubus sau Thrice, ba chiar și influențe pop-country-rock, deși toate într-o abordare nouă, plină de forță, contemporană. “Take of Your Colors”, albumul lor de debut, a fost lansat în 2008 și le-a adus o nominalizare pentru titlul de cea mai bună trupă britanică, premiu pe care l-au ratat, de altfel, de mai multe ori, până să-l primească, în cele din urmă, în 2011, pentru single-ul “Byte My Tongue”, lansat în colaborare cu Oliver Sykes. Au fost aplaudați în Japonia, în Europa sau în Statele Unite, iar anul acesta își sărbătoresc, printr-un turneu mondial, cel de-al cincilea album de studio, “Night People”, lansat în luna ianuarie a acestui an. Un album colorat, cu tonuri mai sumbre, mai apăsătoare, pigmentate cu nuanțe mult mai senine, pop rock, hard rock și chiar rock’n’roll, poate și ceva influențe din legendarii lumii, de la Led Zeppelin la Rolling Stones, de la Muse, la The Killers. Albumul a intrat direct pe locul trei în topurile britanice și pe primul loc în Noua Zeelandă.

Devin Townsend Project. Un zid de sunet, a la Frank Zappa. Imaginează lumi, pe care le distruge pentru a ridica altele, cochetează cu rock-ul extrem doar pentru a-l înlocui cu cel melodic, inventează un univers doar pentru a-i schimba imediat regulile. O voce versatilă, care acoperă o arie impresionantă, de la acutele și ambitusul specific marilor cântăreți de operă, până la țipete rock și sunete grave, guturale, reprize intercalate în segmente melodice: Devin Townsend este, cel mai probabil, unul dintre cele mai interesante proiecte de pe scena rock canadiană. Aduce în scenă mult întuneric apăsător, pe care îl crestează cu zgomote bizare și îl mătură apoi, cu valuri misterioase de rock sincretic postindustrial. Canadianul Devin Townsend este unul dintre cei mai creativi artiști ai noului val, un muzician al cărui talent a fost remarcat încă din adolescență, când a fost rugat să colaboreze, ca vocal, pentru albumul lui Steve Vai, “Sex and Religion”. Jonglează cu nenumărte stiluri, de la hard rock la metalul progresiv, ambiental sau new age, face demonstrații de virtuozitate pe care, de altfel, le-a și exemplificat pe cele patru albume de lansare a proiectului său muzical. Un artist extrem de prolific, a făcut experimente acustice remarcabile pe nu mai puțin de 23 de albume de studio, finalizate și aplaudate în întreaga sa carieră.

Cine spune povestea ARTmania. Maria Zurbagiu, grafic-designer și ilustrator, deschide seria artiștilor plastici invitați să trimită cronici din ARTmania, afișele realizate de aceștia, viziuni proprii asupra unei constelații a artei pulsând de energie, urmând să intre în colecția festivalului, pentru a fi prezentate, apoi, în expoziții. Maria Zurbagiu a absolvit Universitatea Națională de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București, Secția Grafică, este deopotrivă inspirată în gravura în metal, în linografie, xilografie și serigrafie, dar stăpânește la fel de bine și photoshop-ul, una dintre minunatele ei porți de acces în lumea virtuală. A participat la mai multe expoziții individuale și colective, inclusiv în Teheran sau Viena, succese care i-au adus în palmares nenumărate premii, inclusiv premiul UNICEF și o menționare în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pânză pictată vreodată de copii, eveniment înregistrat în noiembrie 2006. Maria Zurbagiu a fost Big Bang-ul Universului ARTmania, urmând ca, an de an, o serie de alți artiști plastici invitați să-și plimbe printre stele propriile himere, într-o serie de afișe de colecție care să spună mai departe povești extraordinare din universul culturii rock.      

Platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică, ARTmania s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Marcă cu prestigiu și tradiție pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate cu un concept îndrăzneț și un ambient special – Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase citadele medievale din Estul Europei.  ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența și prestigiul edițiilor anterioare, când pe scena mare din Sibiu au urcat o serie de trupe importante, de la Nightwish și Serj Tankian, la Die Toten Hosen, Whitin Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters OfMercy, Lacuna Coil, Republica, Helloween, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.