Spread the love

Sibiu, noiembrie 2018 – Dream Theater (SUA) va urca pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

Americanii, pionieri ai genului progressive-metal, vor aduce la ARTmania Festival „Distance over Time”, viitorul lor album de studio, cel de-al 14-lea material scos în cei peste 30 de ani de carieră.

James LaBrie (voce), John Petrucci (chitară), Jordan Rudess (clape), John Myung (bass) și Mike Mangini (tobe) tocmai au terminat de înregistrat viitorul lor album, „Distance over Time”, și afirmă că „frăția” dintre ei e mai puternică decât oricând.

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, cei cinci super-muzicieni au scris și înregistrat albumul locuind practic împreună, timp de mai bine de patru luni de zile, într-un studio din Monticello, New York. Între grătarele făcute cu rândul și lungile taclale cu care „spărgeau” cele până la 14 ore de lucru în studio, muzica celui de-al 14-lea album al trupei a venit natural, spontan, și s-a așezat ca un soi de pecete peste puternica prietenie care îi leagă. Chimia a fost esențială pentru Dream Theater în această perioadă, mai ales după turbulențele majore prin care trupa a trecut în 2010, când unul dintre fondatorii proiectului a părăsit proiectul (toboșarul Mike Portnoy). Mike Mangini, înlocuitorul lui Portnoy în spatele tobelor, face acum cu adevărat parte din „Familie”, pentru prima oară contribuind total la un album de studio, inclusiv în ceea ce privește textul pieselor.

Dream Theater a luat ființă în 1985, în jurul unui nucleu format din Patrucci, Myung și Portnoy. La acel moment, cei trei erau studenți ai Colegiului de Muzică Berklee, iar trupa a fost numită „Majesty” în primă fază. După 33 de ani, două nominalizări la Grammy și 15 milioane de albume vândute, grupul se consideră pe deplin matur din punct de vedere creativ și promite un material monumental, în care, cu virtuozitatea impresionantă de astăzi, trupa se întoarce la origini pentru a învia atât partea heavy, cât și pe cea proggy. Totul, așa cum spune Petrucci, pentru o muzică pe care o cântă cu super-plăcere.

În calitate de producător, scopul meu a fost să încerc să fac albumul cu cel mai bun sound din istoria Dream Theater, așa încât ascultătorul să fie pur și simplu îmbrățișat de muzică. Aș vrea ca acest album să reflecte cât mai corect cantitatea imensă de suflet, bucurie și pasiune pe care am pus-o în el, iar oamenii să rămână, la finalul discului, cu energia pură cu care ne-am încărcat cât timp am stat împreună la studio”, afirmă Petrucci.

Pe lângă miile de fani complet fascinați de muzica lor, Dream Theater mai are o legătură strânsă cu România: primul lor concert în țară, la București, în 2002, a fost înregistrat și inclus ca „official bootleg” în discografia trupei.

Cei care vor veni să vadă concertul din Piața Mare din Sibiu s-ar putea bucura și de câteva piese din deja clasicul „Metropolis II: Scenes from a Memory”, albumul lor din 1999, pe care trupa îl va reproduce live integral (cel puțin în prima parte a turneului, care va avea doar concerte „an evening with”), pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la lansare.

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Dream Theater (SUA) vor urca alături de Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. În prezent, mai există un număr limitat de abonamentele la preț special de 190 lei/ buc., disponibil până la epuizare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2018, următoarea categorie de preț fiind cea de 250 lei/ buc.

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/

# # #

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.