Cea de-a treia ediție a East European Music Conference and Showcase Festival (EEMC), prima conferință internațională de la noi dedicată profesioniștilor din industria muzicală, își deschide porțile între 25 – 27 iulie 2019, pentru a deveni locul de întâlnire și de discuție al industriei muzicale românești și al operatorilor culturali cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu. EEMC e locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România au ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.
Seminariile și discuțiile vor avea loc la Casa Hermes/ Muzeul ASTRA din Sibiu și Galeria Habitus, acestea fiind completate de o serie de concerte marca Romanian Music Export și de evenimente alternative, organizate în Piața Mică.
Persoanele interesate de participarea la cele două zile de seminarii ale EEMC 2019 se pot înregistra gratuit, în limita locurilor disponibile, prin trimiterea în prealabil a unui e-mail de solicitare la adresa guest@eemusic.ro sau la Info Desk-ul din interiorul Galeriei Habitus din Piața Mică, joi (25 iulie 2019), în intervalul orar 19:00 – 22:30.
Evenimentul de lansare al „Sibiu – Festival City: East European Music Conference & Showcase Festival 2019” va avea loc joi, 25 iulie 2019, în Piața Mică, de la ora 19:00, fiind deschis publicului larg.
Startul ediției cu numărul trei a EEMC va fi dat de:
- 19:00 – 23:00 – Deschiderea oficială „Sibiu – Festival City: East European Music Conference & Showcase Festival 2019” cu DJ Buvnitz
- 21:30 – 22:30 – Concert JazzyBIT
PROGRAM ȘI PARTICIPANȚI la East European Music Conference and Showcase Festival 2019
VINERI, 26 iulie 2019
Casa HERMES/ Muzeul ASTRA (Piața Mică)
10:00 – 11:00 – Înregistrarea participanților și deschiderea conferinței „Sibiu – Festival City: East European Music Conference (EEMC)”
11:00 – 12:00 – INTERVIURILE ZILEI – DIALOGURI ESENȚIALE
Einar Selvik, solistul trupei Wardruna, într-un interviu realizat de Revista SUNETE*.
*Accesul se face doar în limita locurilor disponibile, în baza unei înregistrări prealabile prin trimiterea unui e-mail la guest@eemusic.ro
12:15 – 13:45 – Conferința 1 – TAKE A STAND
- Teme de dezbatere: Implicarea socială și importanța evenimentelor culturale în dezvoltarea societății civile. Cum putem construi comunități generatoare de conținut creativ și educațional sustenabil.
- Invitați: Oana Gheorghiu (Co-fondator al Asociației „Dăruiește Viață”), Codruța Vulcu (Director al Festivalului ARTmania & EEMC, Președinte AROC), Ciprian Ciocan (Președinte „Fundația Comunitară” și Maratonul Internațional Sibiu), Oana Giurgiu (Director Executiv al Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF), Dr. Camelia Grigore (Manager al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu)
- Moderator: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media)
15:00 – 16:15 – CONFERINȚA 2: VIITORUL FESTIVALURILOR & AL EVENIMENTELOR CULTURALE. Mai verzi, mai responsabile, mai inteligente. (powered by FEPRA)
- Teme de dezbatere: Ce putem face pentru a avea un oraș mai verde, un festival mai verde, cum putem implica în acest demers atât publicul, cât și organizatorii de evenimente. Bune practici, povești și exemple de succes alături de echipa FEPRA România.
- Invitați: Valer Hancaș (Corporate Affairs & Communications Manager, Kaufland Romania), Camelia Proca (Consilier al Președintelui Consiliului Județean Sibiu), Andrei Coșuleanu (Fondator „Act For Tomorrow”)
- Moderator: Roxana Șunică (Director General Adjunct FEPRA International)
CENTRUL HABITUS (Piața Mică)
11:00 – 19:00 – SPAȚIU DE NETWORKING: Târgul de viniluri „Vinil Mania” (powered by Revista SUNETE și Vinilarium)
CONCERTE – PIAȚA MICĂ, PLATFORMA DIN FAȚA CENTRULUI HABITUS
14:30 – 16:00 – DJ Buvnitz
16:15 – 16:55 – Blue Velvet
17:00 – 18:00 – Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut
SÂMBĂTĂ, 27 iulie 2019
Casa HERMES/ Muzeul ASTRA (Piața Mică)
10:30 – 12:30 – Atelier 1 – „VOCEA TA – UN INSTRUMENT”
- Descriere: Atelier de tehnică vocală alături de Mira Botocan, antrenor vocal „Feel – Dare – Sing, Vocea României” și „Vocea României Junior”, în care participanții vor afla despre obiectivele și despre principiile antrenamentului vocal „Feel Dare Sing”, care are la baza tehnica „Estill Voice International”.
13:00 – 15:00 – Atelier 2 – FOTOGRAFIA DE FESTIVAL
- Descriere: Atelier de fotografie sub îndrumarea lui Miluță Flueraș și Martin Hughes (IQ Magazine), unul din cei mai cunoscuți fotografi de festival din România.
CENTRUL HABITUS (Piața Mică)
11:00 – 19:00 – SPAȚIU DE NETWORKING – Târgul de viniluri “Vinil Mania” (powered by Revista SUNETE) și proiecții de filme (în colaborare cu Caravana TIFF și Luna Plină International Film Festival)
CONCERTE – PIAȚA MICĂ, PLATFORMA DIN FAȚA CENTRULUI HABITUS
15:00 – 15:40 – Marú
16:00 – 16:40 – Gramofone
17:00 – 18:00 – Coma
Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum: Emagic, Electric Castle, Summer Well, ARTmania sau Untold, printre alții. EEMC este un proiect susținut de Kaufland România.
SIBIU – Festival City” – East European Music Conference & Showcase Festival 2019 este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
“SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale.
Aflată la cea de-a treia ediție, care se va desfășura în perioada 25-27 iulie 2019, reuniunea internațională East European Music Conference (EEMC) și-a asumat misiunea de a menține o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.
În contextul unei piețe aflate în ultimii ani în continuă creștere, promoterii locali acționează încă într-un mediu confuz, cu o legislație depășită, care nu include prevederi specifice pentru industria concertelor și a festivalurilor, astfel încât este necesară o platformă de comunicare care să faciliteze contactul direct și problematizările punctuale. Organizatorii locali vor căuta soluții într-un schimb de experiență cu promoterii și și români și internaționali. Fără schimbări semnificative în reglementările aflate în vigoare în România, fără schimbări legislative care să survină unor dezbateri constructive, nu pot fi așteptate schimbări rapide sau sănătoase pe piața locală. Iar misiunea asumată de EEMC, pe termen lung, este de a sprijini evoluția sectorului local de evenimente live și alinierea acestuia la standardele industriei europene de Festivaluri și Concerte.
East European Music Conference se derulează în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania (ediția a 14-a), contribuind la transformarea Sibiului, prin muzică și artă, într-o veritabilă Capitală a Culturii Europene.
Pe Scena Mare a ARTmania Festival vor urca unele dintre cele mai cunoscute trupe la nivel internațional: Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Architects (UK), Madrugada (Norvegia), Alcest (Franța), Wardruna (Norvegia), Fjørt (Germania) și Möbius (Slovacia).