Spread the love

La ARTmania Evenings, participanții mici și mari se vor putea implica gratuit într-o serie de activități alternative pregătite pentru a le oferi un mod interesant și interactiv de petrecere a orelor de dinaintea sau dintre concerte.

Astfel, pe 23-25 iulie, la Quantic Club, în afara show-urilor Am Fost La Munte Şi Mi-a Plăcut, Dirty Shirt, Implant pentru Refuz, Lucifer – A Rock Opera, RoadkillSoda, Taine şi White Walls, fanii vor avea parte de o atmosferă de festival îmbogățită de:

Lounge dedicat lecturii și târg de viniluri și CD-uri, powered by Cărturești

Pasionații de lectură și de muzică sunt așteptați cu o selecție de cărți din zona muzicală, alături de titluri bestseller și de cărți pentru copii, îmbogățite de o ofertă variată de viniluri și CD-uri cu care să-și completeze colecțiile.

Atelier de lectură pentru cei mici

În lounge-ul Cărturești, cei mici sunt așteptați la două sesiuni de lectură special gândite pentru a-i conduce pe tărâmurile poveștilor și ale imaginației cu ajutorul a două titluri foarte îndrăgite de pitici: „Tzitzi-Poc. Cel mai mare vis al copilăriei” și „Țup – imposibil e doar un cuvânt”.

Atelier de origami

În cadrul atelierelor de origami, tinerii participanți vor afla de la membri ai echipei Cărturești care au studiat japoneza ce înseamnă „origami” și cum a apărut această artă, vor învăța cum să facă flori, animale precum cocori, iepuri sau broscuțe și cum să aducă la viaţă personajele din cărțile care vor fi citite în cadrul sesiunilor de lectură.

Teatru

Pasionații de teatru vor avea ocazia să vizioneze piesa „Întâi, sărută-mă”, un spectacol de Bogdan Gagu, adus și jucat de Teatru sub lună. Piesa, care conduce audiența pe un drum plin de suișuri și coborâșuri la nivel afectiv.

Despre piesă: aparent duce o viață banală, încearcă să își aranjeze viitorul pentru a deveni cel mai bun avocat. Prietenul lui cel mai bun îl susține dar își dorește ca acesta să întâlnească o fată, să se așeze la casa lui. Totul se schimbă când în viața lui apare vecina de la doi, care îi arată cum să iubească. Dar, cum orice poveste nu poate fi doar banală, finalul ne dezvăluie ce se ascunde în spatele unei drame din trecut. Spectacolul este o incursiune intimă prezentând comic iubirea și subliniind importanța pierderii cuiva drag.

Teatru de păpuși interactiv pentru pitici

Copiii vor intra în lumea magică a poveștilor cu ajutorul pieselor de teatru educative și interactive „Scufiţa Roşie” şi „O lume cu fire”, piese cu păpuși, marionete, mascote și actori, scrise, regizate și adaptate special pentru cei mici de trupa ANIMIS.

Teatru de improvizație cu Urban Impro

Publicul ARTmania Evenings se va distra cu numere interactive și momente comice marca Urban Impro – mai mult decât o trupă de improvizaţie, este chef de viaţă şi distracţie.

Mechandise la ARTmania shop

Fanii interesaţi de întregirea colecţiilor personale vor putea vizita shop-ul ARTmania în care vor găsi produse ale trupelor prezente la eveniment sau obiecte vestimentare marca ARTmania.

 

Abonamentele ARTmania Evenings pot fi achiziţionate de pe artmaniafestival.ro la preţul de 150 de lei/ buc., pentru acest eveniment, în prezent, mai sunt disponibile doar 100 de buc. De asemenea, de pe artmaniafestival.ro pot fi luate şi bilete pe zi, la preţul de 70 lei/ buc., fiind disponibile 200 de buc. per zi de eveniment.

 

REGULI DE ACCES la „ARTmania Evenings” pentru publicul larg

Acces

Pentru a putea intra în spațiul special amenajat pentru ARTmania Evenings, participanții trebuie să prezinte în zona de acces un abonament/ bilet valabil pentru acest eveniment, alături de un act de identitate și de unul dintre documentele de mai jos:

  • Certificat de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 – persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • Test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 cu rezultat negativ a cărui valabilitate să nu depășească 72 de ore de la momentul testării
  • Test antigen rapid cu rezultat negativ efectuat cu maximum 24 de ore înaintea venirii la evenimentul ARTmania Evenings (sunt valide doar testele prelucrate de către laboratoare de analize medicale acreditate)
  • un buletin/ carte de identitate prin care să poată fi dovedită apartenența dovezii de vaccinare/ testului.

De asemenea, persoanele care doresc să participe la eveniment, dar nu au reușit încă să se testeze, vor avea posibilitatea la Quantic Pub de a-și face câte un test rapid realizat de personal specializat, test în valoare de 30 de lei/ buc.

Acele persoane care vor primi rezultat negativ pentru testul rapid (dovada faptului că sunt sănătoase) vor putea apoi intra în perimetrul evenimentului dacă au abonament/ bilet valabil pentru acest eveniment.

Testarea pentru accesul la ARTmania Evenings poate fi realizată la Quantic Pub vineri (9:00 – 18:00), sâmbătă (12:00 – 18:00) și duminică (12:00 – 18:00).

Participanții cu vârste de până la 18 ani împliniți pot intra la eveniment doar în baza unui bilet și purtării unei măști de protecție, fără a fi nevoie de vreo dovadă medicală (vaccinare, testare, anticorpi), potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021

Accesul copiilor cu vârste mai mici de 12 ani împliniți este gratuit dacă sunt însoțiți de un adult cu un abonament/ bilet valid și cu o copie a unui act doveditor a vârstei copilului. Părinții sau însoțitorii au răspunderea pentru siguranța copiilor, organizatorii nefiind responsabili pentru eventualele incidente. Este recomandată purtarea căștilor de protecție sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani.

Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului copiilor, motiv pentru care în spațiul rezervat evenimentului ARTmania Evenings este interzis accesul cu cărucioare pentru copii.

Accesul tinerilor participanți cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani se realizează în baza unui bilet valid și este permis doar dacă sunt însoțiți de o persoană adultă cu un bilet valid.

Regulamentul complet al evenimentului poate fi consultat accesând https://artmaniafestival.ro/ro/regulament-artmania-evenings.html

# # #

Despre ARTmania:

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Despre Cărturești:

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 38 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

Despre Teatru sub Lună:

Singurul festival de teatru independent în aer liber din țară, Teatru sub lună aduce pe scenă spectacole de teatru independent, show-uri de improvizație, concerte de jazz, caffe-concert sau rock acustic, expoziții de fotografie, pictură, costume, instalații video și sculpturi din lemn și fier.

#teatrusublună este organizat de InDArt – singurul brand multicultural din țară, având proiecte diverse: Teatru, Carte, Muzică, Pictură și Fotografie. Festivalul de teatru urban este creat pe baza conceptului regizorului Bogdan Gagu, Directorul Teatrului InDArt și promovează arta urbană în aer liber, susținând prin proiectul “Alege-ți Povestea” tinerii artiști aflați la început de drum.

Despre trupa ANIMIS:

ANIMIS este o trupă de teatru particulară formată din actori profesionişti, absolvenţi ai Universităţii naţionale de teatru şi cinematografie Bucureşti,secţia Teatru şi păpuşi-marionete. De-a lungul celor 8 ani de carieră, trupa ANIMIS a pus în scenă numeroase spectacole de animaţie muzicale, educative şi interactive animate de păpuşi, marionete, mascote şi actori, piese scrise, regizate şi adaptate special pentru cei mici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.