“Care-i primul lucru la care vă gândiți când vine vorba de Transilvania? Nouă ne vine în gând excelentul Festival ARTmania de la Sibiu! Am fost acolo în urmă cu câțiva ani, am avut un concert extraordinar, după care am mai petrecut vreo două zile pierduți printre niște munți de o frumusețe sălbatică, într-un ținut presărat cu castele vechi, vârcolaci, un tărâm cu neguri pline de magie. Abia așteptăm să ne întoarcem în vara aceasta, cu un show mult mai mare, alături de un lineup excelent. Va fi grandios! Și zgomotos”, le transmite fanilor români trupa Lacuna Coil, “nașii” hard-rock-ului italian, care vor cânta pe 28 iulie, începând de la ora 21.00, în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Festivalului ARTmania. I-ați auzit în blockbusterele “Underworld” sau “Resident Evil: Apocalypse”! Una dintre cele mai tari trupe de rock, cotată cu patru stele de Allmusic și nominalizată la premiile MTV, aduce anul acesta la Sibiu povestea întunecată a unui sanatoriu uitat pe undeva, printr-un sat din nordul Italiei. O fortăreață părăsită, cu coridoare lungi și scorojite, de-a lungul cărora alunecă fantomele sutelor de suflete care au fost vreodată torturate aici: “Delirium”!
Ai curaj să deschizi vreo ușă? Albumul “Delirium” a intrat încă de la lansare pe primul loc iTunes, la categoria metal, și pe locul 2 întopul rock al aceleiași platforme.
- Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, roși pe kompostor.ro. În perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 190 de lei.
Fantome în Transilvania. Transilvania, ținutul celor mai adânci mistere și al marilor legende, nu avea cum să nu intrige o trupă care s-a declarat mereu fascinată de posibilele comparații între lumea reală și cea fantastică, lumi care, cel mai adesea, fuzionează în muzica lor. ”Împletim adesea simboluri întunecate cu scene din viața reală, am creat o metafore care evocă tot atâtea momente de confuzie în fața situațiilor atât de fragile cu care ne confruntă în real, zi de zi”, spun membrii trupei. Cel mai recent album, “Delirium”, al optulea din discografia Lacuna Coil, este o aventură plină de metafore într-o lume apăsătoare, scene întunecate care se petrec în spatele acelor uși închise care se înșiruie pe interminabilele coridoare scorojite ale bătrânului sanatoriu părăsit. Ai curaj să deschizi vreo ușă? În spatele ei s-ar putea afla fantomele sufletelor torturate vreodată aici, care încă nu-și găsesc liniștea, prinse pentru eternitate în chinul de atunci. În spatele fiecăreia dintre uși sunt nenumărate metafore pentru ororile pe care le întâmpinăm în fiecare zi, până în momentul în care, în mod miraculous, găsim leacul tuturor relelor – așa cum spun membrii trupei. Melodici, creativi și plini de forță, Lacuna Coil mizează pe o estetică gotică, atât muzicală, cât și vizuală, dar și pe armonii care pun voci în contrast sau pe riff-uri adânci de chitară. “The House of Shame”, “Broken Things” sau “You Love Me ‘Cause I Hate You” se numără printre piesele care se vor auzi în Piața Mare din Sibiu, la Festivalul ARTmania. Pe lângă noile producții, incluse pe albumul “Delirium”, Lacuna Coil va include în playlistul pentru ARTmania cele mai bune piese de pe albumele lor legendare, de la materialul discografic de debut, foarte apreciatul “In A Reverie”, până la “Karmacode” sau mai noile “Dark Adrenaline” sau “Broken Crown Halo”.
Își încep turneul european pe 1 iulie, cu un concert în Italia, la Cagliari, și vor ajunge în România după o serie de show-uri la festivalurile germane Rock Harz și Riverside sau faimosul Masters of Rock din Cehia. După Sibiu urmează două luni de turneu în Statele Unite și Canada, care va trece prin Boston, Cleveland, Los Angeles sau Monteral și Quebec.
Lacuna Coil. Au început prin a deschide show-urile unor legende ca Megadeth, Motorhead sau Paradise Lost, după care, un confortabil loc 14 în Billboard încă de la debutul extrem de anticipatului album “Dark Adrenaline” avea să le aducă notorietatea internațională și vânzări record, de peste un million de unități, în Statele Unite. Acute temperate de un bass profund, un sound specific care a asigurat coloana sonoră a unor blockbustere ca “Underworld” sau “Resident Evil: Apocalypse”, muzica Lacuna Coil este produsul cel mai bine vândut din istoria casei de discuri care i-a lansat, Century Media Records, o companie care a fost cumpărată în 2015, pentru 17 milioane de dolari, de Sony Music Entertainment. Aplaudați la Ozzfest, în Statele Unite, au colaborat cu In Flames, au înregistrat un album cu influențe arabe – “Shallow Life” -, care, de altfel, a urcat pe locul 20 în topurile din Statele Unite, au câștigat un premiu pentru cel mai bun album la Female Metal Voices Fest Award, în 2012, și titlul de cea mai bună trupă din lume la Metal Hammer Awards, în 2016.
Cristina Scabbia – vocal
Andrea Ferro – vocal
Marco “Maki” Coti-Zelati – bass
Ryan Blake Folden – tobe
SPONSORI: BECKS, BANCA TRANSILVANIA
PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE
PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.