Cea de-a 14-a ediție a ARTmania Festival din Sibiu a fost locul de întâlnire a 10.000 de festivalieri/ zi, care au ascultat live unele dintre cele mai mari numele ale scenei internaționale, pe parcursul a două zile de maratoane artistice: concerte, evenimente culturale și activări inedite!
De asemenea, în premieră pentru un festival din România, începând cu cea de-a 15-a ediție, ARTmania Festival va implementa conceptul de „Donație pentru invitație” pentru a sprijini o cauză socială pe care festivalul o va susține în respectivul an. Astfel, cu excepția celor care lucrează efectiv la acest eveniment, toți participanții la festival vor avea acces în zona festivalului doar în baza cumpărării unui bilet/ abonament, fie, în cazul posesorilor de invitații, plătind o fracție din costul acesteia către o cauză socială. Sumele plătite de cei din urmă vor ajunge direct în contul acestei cauze sociale.
Pentru anul 2020, cauza pe care ARTmania Festival o susține este construcția primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică ridicat în ultimii 30 de ani în România, un proiect al „Asociației Dăruiește Viață”.
La nivel artistic, ARTmania Festival 2019 a înregistrat alte câteva premiere:
- Wardruna (Norvegia) una dintre cele mai apreciate trupe de neo/ dark folk, cunoscută publicului larg din România în special datorită serialului Vikings, a concertat pentru prima dată în România.
- Madrugada (Norvegia) au fost actorii unei duble premiere: s-au reunit pentru prima dată după o pauză de 10 ani și au concertat pentru prima dată în România, trupa alegând ca ARTmania Festival să facă parte din turneul lor de revenire.
- Dream Theater (SUA), pionieri ai genului progressive-metal, au adus la ARTmania Festival unele dintre cele mai cunoscute piesele și „Distance over Time”, cel mai recent album de studio, cel de-al 14-lea material scos în cei peste 30 de ani de carieră ai trupei.
- Opeth (Suedia) unul dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale internaționale, a revenit la ARTmania Festival la 10 ani de când a urcat pe scena din Piața Mare și a concertat în premieră în România.
- Architects (UK), una dintre cel mai bine cotate trupe de metalcore de pe scena internațională, a urcat pentru prima dată pe scena din Piața Mare a festivalului.
- Line-up-ul a fost completat de Alcest (Franța), fondatorii unui nou subgen muzical numit „blackgaze”, de Fjørt, trupă germană de post-hardcore cu o energie debordantă și de Möbius, un duo slovac cu influențe de stoner rock, doom și sludge metal.
În perioada 26-27 iulie 2019, rock-ul a scris în Sibiu povestea iubitorilor de muzică, prin prezenţa celor mai cunoscute trupe din străinătate sau de la noi. Astfel, pe lângă spectacolele din Piața Mare, pasionații de sunete au participat la petreceri și la concerte alternative, cu intrare gratuită. Acestea au fost susținute în diferite pub-uri din Sibiu sau în Piața Mică, parte din ediția a 3-a a East European Music Conference & Showcase festival: Blue Velvet, Gramofone, Marú, JazzyBIT, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut sau Coma.
Concertele au fost completate de o varietate de evenimente culturale la care participanții la ARTmania Festival au avut intrare gratuită, în baza brățării de festival:
Proiecții de filme. Cinefilii au putut viziona filme premiate internațional, aduse de Caravana TIFF și de Lună Plină International Film Festival, proiecții ce au avut loc în Centrul Habitus din Piața Mică.
Târg de viniluri („Vinil Mania”), desfășurat în colaborare cu revista Sunete și cu Vinilarium, unde pasionații de muzică au putut face schimb sau cumpăra și asculta dintr-o colecție de peste 800 de viniluri din toate genurile – de la blues la punk, disco și pop și de la rock la jazz, soul și funk, hip-hop, rock psihedelic sau heavy metal.
Sesiuni de lectură dedicate pasionaților de cărți: au fost oferite în colaborare cu Librăriile Humanitas și cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și s-au desfășurat în interiorul Librăriei Humanitas „Constantin Noica”.
Seminar dedicat muzicii și instrumentelor tradiționale muzicale nordice susținut de unul dintre membrii trupei Wardruna, în cadrul căruia participanții au putut afla detalii despre muzica tradițională, despre instrumentele și mitologia nordică.
Ateliere practice de tehnici tradiționale de cusut ie pentru pasionații de design, tradiții și de meșteșuguri, oferite cu sprijinul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu.
Vizite la muzee. Pentru ca expriența culturală să fie completă, între concerte, persoanele cu brățară de festival au avut acces gratuit în spațiile expoziționale ale Complexului Național Muzeal ASTRA și la evenimentele desfășurate de muzeu în perioada festivalului, evenimente precum „Festivalul lampioanelor” sau Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”– ediția a XXIV-a.
Expoziție de fotografie pentru pasionații de imagini: expoziția foto „Focus FITS ”, a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, a oferit festivalierilor ocazia de a vedea imagini inedite din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Alături de partenerii și de sponsorii care au contribuit la transformarea în realitate a poveștii ARTmania din acest an, o echipă de peste 300 de angajați și voluntari ARTmania Festival a lucrat intens, contracronometru, pentru a oferi o experiență inedită publicului prezent în fiecare zi de festival.
În perioada ARTmania Festival a avut loc și cea de-a treia ediție a East European Music Conference and Showcase Festival (EEMC), conferință internațională dedicată profesioniștilor din industria muzicală. Între 25 – 27 iulie 2019, aceasta a devenit locul de întâlnire și de discuție al industriei muzicale românești și al operatorilor culturali cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu. EEMC a fost, și în acest an, locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România au ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.