Spread the love

Cantautoarea NAVI încheie anul cu o lansare-surpriză: un duet cu Cezar Hăbeanu, artistul care și-a petrecut ultimii ani clădind o carieră ca muzician de stradă în Dublin și acum a revenit în România. “Sweet Escape”, noua lor piesă, este la o intersecție de stiluri și de stări, fiind o baladă pop-rock-R’n’B care îmbină melancolia poetică specifică lui NAVI cu energia dezlănțuită a lui Cezar.

Versurile vorbesc despre o iubire complicată, care pare la început o “dulce evadare” din cotidian, o fantezie frumoasă fără reguli, dar se transformă în cele din urmă într-un coșmar și o poveste cu totul greșită.

NAVI și Cezar Hăbeanu s-au cunoscut în 2017, anul în care fiecare dintre ei și-a lansat primul album – NAVI a ieșit pe piață cu “Songbird”, iar Cezar cu LP-ul “2005”, la lansare căruia solista a fost invitată să cânte.

Mi-a plăcut mult albumul lui, mi-a plăcut și cum ni s-au completat vocile, am glumit eu că poate facem un duet – dar spun asta fiecărui muzician fain pe care-l cunosc, așa că probabil nici Cezar n-a luat-o personal 🙂 Anul trecut ne-am reîntâlnit la un jam session la mine la studio și i-am arătat piesa asta la care lucram, el a gândit imediat armonia pe chitară și când a început să cânte și cu vocea, am știut că asta e, că trebuie s-o înregistrăm împreună. Proiectul ăsta e unul dintre lucrurile frumoase întâmplate în pandemie și mi se pare că între mine și Cezar e o energie foarte frumoasă și constructivă. Știam că e bun pe scenă, dar lucrând cu el la piesa asta am văzut și cât suflet și atenție pune în partea de producție”, spune NAVI.

Cezar Hăbeanu povestește că “Sweet Escape este ceva relativ nou pentru mine, cu această colaborare frumoasă am ieșit din zona de comfort a pieselor de tip singer-songwriter cu care eram obișnuit. A fost ceva destul de spontan: într-o vizită amicală la Demisec Records, NAVI mi-a pus o chitară acustică în mână și a început să cânte o linie tare faină. Lucrurile au mers lin în continuare, iar după câteva zile presarate cu multă cafea și creativitate am ajuns la acest frumos rezultat. A fost o provocare la care amâandoi am răspuns, așa s-a născut Sweet Escape”.

Piesa “Sweet Escape” este disponibilă pe toate platformele de streaming – https://linktr.ee/SweetEscapeSong

Despre NAVI

NAVI este cântăreață și compozitor și și-a făcut debutul solo în 2014, cu piesa “Picture Perfect”. În 2017 apare albumul ei de debut, “Songbird”, sub egida Electrecord, cu 14 piese compuse de Navi Grigore și Marian Nica.  În postura de compozitor-textier s-a remarcat prin colaborările cu Morandi, Hotel FM (Eurovision 2011), Foișorul de Foc, RxA, Aurelian Temișan (Mamaia 2012), Roxana Nemeș, Elena Turcu și mulți alții. Din 2019, NAVI are propriul studio în București, Demisec Records, unde compune atât pentru proiectele ei, cât și pentru alți artiști. Noul material discografic al lui NAVI este în lucru, iar piesa “”Sweet Escape” reprezintă prima pagină dintr-un nou capitol pentru artistă.

Despre Cezar Hăbeanu
Cezar Hăbeanu a început să cânte la chitară de mic, iar la 17 ani cânta deja pe străzile orașului său natal, Ploiești, stârnind admirația trecătorilor.  La scurt timp s-a mutat  în Amsterdam, unde a locuit timp de trei ani, devenind unul dintre cei mai cunoscuți si apreciați muzicieni de stradă (buskers). În 2013 s-a mutat în Irlanda și a cucerit Grafton Street, cea mai cunoscută stradă a muzicii din lume. Acolo s-a remarcat ca interpret și compozitor, cântând alături de nume sonore din lumea busking-ului și adunând mulțimi impresionante. După ce a călătorit cu muzica sa prin toată lumea, în 2017 Cezar s-a întors în România pentru a-și lansa primul album, “2005”, compus în întregime de el și distribuit de Universal Music, și pentru a-și deschide propriul studio, Tazz Records.

SWEET ESCAPE

Muzica și versurile: NAVI & Cezar Hăbeanu
Producție muzicală: Cezar Hăbeanu @ Tazz Records
Mix & master: Marian Nica @NMC Productions

Video de Andrei Grigore – http://www.megaaremere.ro
Trupa: Alexei Nichiforof (bass), Sebastian Lazăr (drums)
Editare video: Andrei Grigore, Marian Nica
Colorizare & post-producție: Marian Nica
Machiaj & hairstyle: Cristina Calara
Ținută NAVI: Oana Nuțu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.