Câștigătoarea Marelui Premiu al concursului Posada Rock 2020, trupa de doom metal Olympus Mons, a lansat cel de-al treilea videoclip din carieră, pentru piesa „Crimson Dreams”. Creat la scurt timp după închiderea stării de urgență, este un cântec care s-a legat foarte repede și care a prins imediat la cei care au avut ocazia să îl asculte live în concurs.
“La una dintre repetiții Eugenia a început pur și simplu să cânte intro-ul. În jumătate de oră după aceea cred că aveam deja gata 50% din armoniile de chitări, iar mie și lui Cristi (tobe) ne-a fost cel puțin natural să creăm partea ritmică. Ne-a luat două repetiții să terminăm melodia și imediat ce am fost multumiți de ea, am intrat în studio și am tras-o. Datorită versurilor lui Victor, care dupa părerea mea a fost cât se poate de inspirat în a transmite simplu, crud, dar și destul de adânc, muzica prin cuvinte, Theo Ghenea a fost inspirată la rândul ei să ne creeze acest videoclip. Nu ne-a zis că se apucă de el, doar ni l-a arătat când a fost gata. Și evident am rămas uimiți de măiestria prin care a reușit să adâncească și mai mult meaning-ul acestei piese, atașând imagini muzicii,” a povestit Alex Toderasc, chitara bass.
“Crimson Dreams pentru mine înseamnă drumul prin viață, când ești sincer cu tine și recunoști că puțin este sub controlul tău, oricât de dureros ar fi. Este umbra din trecut care te urmărește amenințătoare, cea care te face să lupți mai tare și să fii mereu mai bun, pentu că ai cunoscut și frumosul, și știi că merită. Este oscilația inevitabilă între starea de incertitudine și siguranța că va veni și soarele. Nimic nu este permanent, dar autenticul îți oferă libertate,” a spus Eugenia Antonia Pupeza, clape.
Trupa românească de doom metal, Olympus Mons –OM – a fost lansată în 2018 de către membrii fondatori Victor Frunza (voce), Cristi Lincu (chitară), Alex Toderasc (chitară bass), Cristi Filipescu (tobe) și Eugenia Antonia Pupeza (clape). Dovadă a puternicii chimii muzicale care îi leagă, drumul până la compoziție a fost scurt, în doar câteva luni trupa având deja finisate 7 piese. Olympus Mons a lansat primul video oficial în decembrie 2019 pentru piesa “The Heavens Below”, urmat în februarie anul acesta de “Darkness Takes Over”. Formația aduce un sunet proaspat în industria de doom metal autohtonă, cu piese noi care vorbesc profund despre experiențele personale ale membrilor trupe.
În luna septembrie Olympus Mons a câștigat Marele Premiu al competiției de prestigiu Posada Rock 2020, alături de un premiu special oferit de Psychosounds Music. În acest context, lansarea “Crimson Dreams” a venit la fel de firesc ca tot ceea ce s-a întâmplat până acum în parcursul muzical al trupei. Este o piesă puternică și care OM speră să ajungă la cât mai mulți oameni și să îi atingă, să reușească să îi facă să treacă prin mai multe stări sufletești și să își dorească să îi dea play de cât mai multe ori.
“Crimson Dreams este despre lupta interioară din sufletul fiecăruia. Lupta dintre bine și rău, dintre visele născute în lumina purpurie a răsăritului și realitatea, uneori crudă, care vine și ni le ia. Despre perfecțiunea momentului trăit și visat cu ochii deschiși, care într-o secundă se poate transforma în deznădejde. Despre un joc constant între extaz și agonie, despre fericirea, prea scurtă, a unui moment perfect, dar și despre adâncimea sentimentului de pierzanie în care te poți scufunda și în care realizezi că tot ce contează este adevărul. Adevărul despre tine însuți, ușă pe care o dată ce ai deschis-o și ai privit înăuntru, nu o vei mai închide vreodată. Acolo ești TU, cu fapte bune și păcate, dar fără compromisuri și bariere,” a spus Victor Frunza, voce.
“Pentru mine, Crimson Dreams, prin forța sa melancolică, este o contemplare a trăirilor care ne definesc ființa. Necruțătoare, dar în același timp senină, are capacitatea de a te purta de la consternare la speranță, înmărmurind iluzii fragile în statui agonizate. Începând cu tema bântuitoare de pian pana la acordurile devastatoare dinspre final, această piesă este străbătută de un gravitas care mă face să levitez. A te prăbuși și a lua-o de la capăt, a ierta și a te ierta, a lupta cu propriul “destin” – toate astea sunt cuprinse in Crimson Dreams, o piesă care, chiar prin oglindirea unor trăiri de plumb, are purerea de a te mistui pâna la purificare,” a explicat Cristi Lincu, chitară.
“Ce înseamnă pentru mine Crimson Dreams? Este o piesă scrisă din suflet pentru un alt sau pentru alte suflete! O piesă care a fost compusă cu multe trăiri și emoție. Ceva ce a plecat din fiecare dintre noi și a ajuns să fie ca un pansament. Un pansament de care ai nevoie atunci când ai impresia că ai cazut. Când ascult piesa asta, îmi apare un zambet pe buze și mă gândesc că nimic nu mai are ce să mă mai pună în genunchi. Mă bucur enorm de mult că toți am rezonat și am fost pe aceeași lungime de undă când am scris-o. Dragii mei, compoziția asta este pentru voi și pentru momentele când credeți că nimic nu mai are rost. Greșit! Aici aveți salvarea :),” a adăugat Cristi Filipescu, tobe.
Videoclipul semnat de Theo Ghenea poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube al trupei, iar piesa poate fi ascultată pe toate principalele rețele de streaming online. Olympus Mons își așteaptă fanii și pe Facebook și Instagram, unde este cât mai aproape de ei și interacționează constant.
“Piesa asta, după parerea mea, îi inspiră pe cei care o ascultă. Și ăsta e și mesajul pe care Crimson Dreams îl are pentru mine: atunci când visele “de purpură” ale fiecărui OM, dorințele cele mai sincere care de multe ori se nasc în copilărie/adolescență, par că nu se vor împlini niciodată, abia atunci poți începe să le iei în serios și să încerci să le realizezi. Dar, toate lucrurile astea au un cost. Și costul ăla este de multe ori sinceritatea interioară, sinceritatea sinelui care realizează de fapt iluzia derizorie a vieții de zi cu zi, întorcându-se apoi la puritatea și dorința primordială de a trai, crea, indiferent de povara păcatului originar impus de societate,” a concluzionat Alex Toderasc.
Olympus Mons va intra acest an și în studio pentru a înregistra primul album din cariera. OM salutes you!