Spread the love

Muzica, expozițiile, lectura și tradițiile se reîntâlnesc la ARTmania Festival 2022

  • Ediția aniversară a ARTmania Festival continuă colaborările cu Complexul Muzeal ASTRA și Muzeul Național Brukenthal

 

  • Nouă colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu pentru activități de lectură dedicate adulților și copiilor participanți la festival

ARTmania Festival, în colaborare cu Complexul Muzeal ASTRA, Muzeul Național Brukenthal și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu continuă seria evenimentelor alternative culturale pregătite pentru cea de-a 15-a ediție cu acces gratuit în baza brățării de festival cu: activități de lectură, seminarii interactive pentru adulți și copii, expoziții cu acces gratuit pentru studenți.

Evenimentele vor avea loc în perioada 22 – 24 iulie 2022.

Cărți – vineri până duminică, între 13:00 17:00Colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu în zona de scenă-lounge Rockwatch, cu acces gratuit în baza brățării de festival

Pe durata celor trei zile de festival, tinerii participanți vor avea acces gratuit, în baza brățării de festival, la o serie de activități găzduite de Biblioteca ASTRA:

Sesiuni de lectură pentru copii în scena-lounge Rockwatch din Piața Mare

Sesiunile de lectură pentru cei mici vor fi desfășurate de membri ai echipei bibliotecii publice sibiene și sunt dedicate copiilor cu vârste între 4-12 ani.

Activități creative desfășurate pentru copii

Participanții la festival sunt așteptați la atelierele de desenat, colorat și de confecționat decorațiuni din hârtie

desfășurate sub îndrumarea bibliotecarilor artiști și a voluntarilor.

Colț de lectură și de relaxare pentru festivalieri mici și mari la scena-lounge Rockwatch din Piața Mare

Festivalierii mari și mici care apreciază cărțile și doresc să se relaxeze până la începerea concertelor de pe scena mare sunt invitați la „colțul de lectură” pentru a alege din oferta de carte pusă la dispoziția participanților de Biblioteca ASTRA și a lectura titlurile alese în spațiul special amenajat.

Filme – sâmbătă și duminică, între 10:00 – 17:00 Oferite de Biblioteca Județeană ASTRA – acces gratuit în baza brățării de festival

Cinefilii vor putea viziona în fiecare zi de festival o serie de filme atent selectate. Acestea vor fi proiectate în Sala multimedia a Muzeului Brukenthal, între orele 10:00 – 17:00, unde ARTmaniacii vor avea acces gratuit în baza brățării de festival, în limita locurilor disponibile.

Iubitorii de lucrări cinematografice vor avea ocazia să urmărească:

Sâmbătă, 23 iulie:

12:20 – „De ce eu?” – bazat pe fapte reale, filmul spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000.

14:40 – „Undeva la Palilula”- filmul urmărește periplul și peripețiile proaspătului doctor Serafim care primește o repartiție la Palilula, un orășel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe

Duminică, 24 iulie:

10:00„Kagemusha” – în regia lui Akira Kurosawa îşi poartă spectatorii în “Kagemusha” prin istoria medievală a Japoniei văzută dintr-un punct de vedere personal, punând accentul pe luptele interminabile pentru supremaţie între lorzi care au măcinat puterea statului.

13:10„Capote” – este o dramă biografică ce ilustrează întâmplările reale din care autorul s-a inspirat în scrierea romanului „Cu sânge rece”

15:30„Bacalaureat” – cunoscut în perioada de pregătire sub numele de „Fotografii de familie”, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi.

Proiecțiile de filme au loc în Sala multimedia din Casa Albastră a Muzeului Brukenthal: Piața Mare nr. 5, Sibiu.

Expoziție de artă pentru studenți – vineri până duminică, între  9:00 – 17:00Colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, cu acces pentru studenți în baza brățării de festival

Studenții care participă la ARTmania au acces gratuit, în baza brățării, la expoziția „Goya și Dali, Blestemul Războiului”.

Expoziția prezintă, în premieră la Sibiu, o serie de gravuri realizate de artistul spaniol Francisco Goya. Gravurile lui Goya suscită interesul cunoscătorilor, dar și al celor care le văd pentru prima dată, atât prin valoare artistică, calitățile tehnice, dar și prin mesajul moral transmis, cel mai cunoscut fiind “Somnul rațiunii naște monștri”. Prin opera sa, Goya ne arată că arta trebuie să se ridice împotriva erorilor și viciilor omenești.

Alături de gravurile lui Goya din temele Tauromaquia, Dezastrele Războiului și Capricii vor fi expuse și lucrări realizate de Dali inspirate din lucrările lui Goya, ce aparțin colecționarului George Șerban.

Salvador Dali a fost impresionat de opera compatriotului său, astfel că a decis să interpreteze celebra serie a Capriciilor, supunând fiecare lucrare la elemente artistice specifice Dali. Opera lui Goya, poate la fel de actuală ca în vremea sa, a fascinat întotdeauna generațiile. Obiceiurile ilustrate și cruzimea omnipreznetă, combinate cu abuzul unor pături sociale, evocă în continuare emoții puternice vizitatorului.

Expoziția „Goya și Dali, Blestemul Războiului” poate fi vizitată la Cabinetul de stampe, din Palatul Brukenthal (Piața Mare, nr. 4), vineri – sâmbătă – duminică, între orele.

Tradiții – vineri până duminică, între 10:00 – 20:00 Ateliere practice în colaborare cu Muzeul ASTRA și acces GRATUIT, în baza brățării de festival, în cadrul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu și la evenimentele organizate în incinta sa

Complexul Național Muzeal ASTRA (Muzeul Satului din Sibiu) continuă parteneriatul cu ARTmania Festival, susținând acest proiect cultural modern prin acordarea accesului gratuit în spațiul care promovează tradițiile românești.

Astfel, în perioada festivalului ARTmania (22-24 iulie 2022), participanții la festival beneficiază de acces gratuit în incinta Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu, în baza brățării de acces primite pentru ediția ARTmania Festival 2022.

De asemenea, festivalierii vor avea acces gratuit la evenimente organizate în interiorul Complexului Muzeal ASTRA:

Activități și ateliere pentru copii

Ateliere de reciclare creativă – vineri-duminică, 10:00-18:00: copiii vor învăța să recicleze resturi de lemn și, pictându-le, să transforme lemnul într-un accesoriu vestimentar unicat, precum pandantiv, brățară sau nasturi. Este un atelier interactiv și plin de culoare în care, alături de meșterul Raluca Elena Coșăreanu, copiii vor transpune elemente inspirate din natură și tradițional pe suport din lemn.

Teatru interactiv: Frați de cruce – Păcală și Tândală în vacanță, by Eppic Education – sâmbătă 23 iulie și duminică 24 iulie, câte 2 reprezentații de la orele 11:00 și 13:00

Acces la evenimentul „Olimpiada Naționala Meșteșuguri Artistice Tradiționale”

Cine nu crede că tradițiile sunt duse mai departe poate merge la Muzeul ASTRA pentru a se convinge. În cadrul acestei competiții, organizate după tiparul olimpiadelor școlare, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este și în acest an gazda a de mai bine de 200 de copii și tineri de pe întreg cuprinsul țării care se întrec în țesut, brodat, pictat icoane pe lemn sau sticlă, sculptat sau confecționat mobilier, confecționat măști sau încondeiat ouă. Pe lângă dibăcia mâinilor, cu siguranță veți admira frumusețea costumelor sau căldura vocilor pentru că talentul nu vine niciodată singur.

Activități pentru tineri și adulți

ASTRA VR – circuit expozițional multimodalvineri-duminică, între 11:00-17:00, la Muzeul în aer liber, Gospodăria de boștinari din Sebeșul de Jos, Gospodăria de oieri din Rășinari, Staulul din Rășinari

ASTRA VR este cel mai nou circuit expozițional inaugurat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului care propune vizitatorilor modalități inovative de a cunoaște viața locuitorilor din două sate sibiene în urmă cu mai bine de un secol.

Experiențe în realitatea virtuală, povești sonore sau bandă desenată vă dezvăluie o lume întreagă în jurul celor 13 obiecte restaurate în cadrul acestui proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA (CALL01-3), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate

Acces la expoziția #expo Albina. De la planșă la cămașă – vineri-duminică, între 10:00 – 18:00, în Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală

124 de cămăși contemporane cusute la inițiativa Asociației Semne cusute și Șezătoare Ploiești după albumul „Cusături românești” realizat de Elisa Brătianu în anul 1943. Un drum parcurs de la hârtie și pensulă până la pixeli și softuri, cu un rezultat asemănător, atunci și acum: râuri de mătase cusute pe pânze spumoase de in și bumbac, sau mai rigide de cânepă. Participanții la festivalul ARTmania sunt invitați să descopere două comunități patrimoniale ce promovează, cu respect și responsabilitate, tehnicile de lucru ale cămășilor tradiționale.

Acces la trasee tematice Descoperim diversitatea culturală

Muzeul ASTRA invită participanții la festival, indiferent de vârstă, să descopere ce înseamnă diversitatea culturală. Cei interesați să înțeleagă mai multe despre cum trăiau împreună oamenii de diverse etnii, culturi sau religii în satele din România au ocazia de a afla lucruri interesante prin participarea la aceste trasee tematice.

Lucruri mici, aparent banale oferă participanțilolr prilejul de a se plimba și a descoperi aspecte noi din viața muzeului. Festivalierilor le sunt propuse zece trasee tematice pentru a descoperi prin joacă diversitatea culturală cu ajutorul florilor, pălăriei, bradului, grâului, târgurilor, gardurilor, pietrelor, nuielelor, roții sau prin vremuri.

Participanții la festivalul ARTmania sunt rugați să ceară la intrarea principală în muzeu una dintre cele zece broșuri tematice sau pliantul cu vânătoarea de comori, care sunt disponibile gratuit în limbile engleză, germană și maghiară.

Complexului Muzeal ASTRA din Sibiu:

Adresa: Str. Pădurea Dumbrava nr. 16-20, Sibiu

Program: zilnic 10:00 – 20:00

Pe scena ARTmania Festival, pe 22-23-24 iulie 2022, vor urca: Mercyful Fate, Meshuggah, Transatlantic, Testament, Cult of Luna, Leprous, The Pineapple Thief, Stoned Jesus, The Vintage Caravan completate de Alternosfera, Bucovina, Dordeduh, Taine și de tânăra trupă sibiană Revolver.

Abonamente și bilete pe zile pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe artmaniafestival.ro, ambilet.ro, eventim.ro, entertix.ro și iabilet.ro. Toate abonamentele achiziționate pentru festivalul ARTmania în perioada 2019-2021 rămân valabile pentru ediția din 2022 a acestui eveniment, fără modificări suplimentare de cost sau de altă natură.

# # #

Despre ARTmania Festival:

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv și mare festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.