După lansarea single-ului „Sentiment Divin”, trupa Bruma revine cu „Zbor Pustiu”, al doilea element dintr-o trilogie de piese vechi, rescrise și adaptate sunetului actual.
Trilogia începută anul acesta funcționează ca o punte între perioadele de activitate ale trupei. Fiecare dintre cele trei piese alese reprezintă o etapă distinctă din parcursul început în 2004. „Zbor Pustiu” ilustrează momentul în care Bruma a început să integreze mai multe elemente tehnice și progresive în structura metal-ului tradițional pe care îl abordaseră până atunci.
Membrii trupei au decis să reviziteze și să reînregistreze aceste compoziții pentru a le oferi producția pe care viziunea lor de atunci o cerea, dar resursele tehnice de acum două decenii nu o permiteau. Odată ce a treia piesă din acest set va fi lansată, capitolul „legacy” se va încheia, lăsând loc exclusiv compozițiilor noi, aflate deja în lucru.
„Din punct de vedere tematic, „Zbor Pustiu” explorează claustrofobia mentală și mecanismele fricii care ajung să paralizeze orice formă de acțiune. Versurile descriu o stare de captivitate în fața unor ziduri invizibile și a unor „porunci” care strivesc identitatea, transformând strigătul după ajutor într-un efort solitar. Piesa se oprește asupra momentului de resemnare, în care zborul se frânge înainte de a atinge cerul, subliniind ideea că limitele și pericolele pe care le percepem sunt, de cele mai multe ori, doar proiecții ale propriei minți.”
“Am vrut să punem punct acestei etape în termenii noștri. Am ales trei piese care ne-au definit evoluția și le-am adus în 2026, compozițional și din punct de vedere al producției. Este modul nostru de a face curățenie în arhivă și de a ne asigura că materialele vechi sună exact așa cum ne-am fi dorit dintotdeauna. Parcurgând înregistrări vechi, filmări și fotografii, observăm că anii ne-au maturizat ca muzicieni dar esența trupei și ceea ce ne definește ca oameni au rămas neschimbate. După ce terminăm acest set — care se va încheia cu o piesă care evocă o perioadă specială dar amară din istoria tripei — focusul se va muta 100% pe materialul nou la care lucrăm deja,” declară trupa.
„Zbor Pustiu” păstrează influențele Killswitch Engage, In Flames și Soilwork, însă pune accent pe o atmosferă mai densă și pe versuri care explorează izolarea și barierele mentale. Piesa a fost deja discutată pe larg în cadrul emisiunii Rock Maniac (TVR 1).
Publicul va putea asculta aceste variante actualizate pe 17 iulie 2026, la Crossroads Moto Rock Festival în Bacău. Show-ul marchează prima întâlnire live a trupei cu fanii în formula completă după zece ani de pauză, setlist-ul fiind construit în jurul acestei tranziții de la vechi la nou.
Piesa „Zbor Pustiu” poate fi ascultată accesând link-urile de mai jos:
Spotify: https://open.spotify.com/track/6QLTCNXgu6FoDXr88L31Bh?si=748320e3072c47a0
Youtube: https://youtu.be/o0j_ftlEK1E?si=ibbDzc4ndcgHBqPm
